Feeds:
Articole
Comentarii

Nu am mai scris pe blog de cativa ani buni, probabil acestui articol ii voi da un share pe Facebook si atata tot, cei care vor citi articolul sunt de varsta mea si probabil nu au nici cea mai vaga idee despre ce scriu acum.

In tara este o boala periculoasa numita Pesta porcina africana(PPA) si se manifesta la porci, pana acum au fost/vor fi ucisi la doar doua societati aproximativ 65 000 de porci, probabil ca pentru cei care au crescut in oras este o cifra care nu le spune nimic din simplul motiv ca nu sunt animale de companie.

Ideea e ca pentru orice fermier fie el cat de mic este o durere sa isi vada animalele ucise.

Boala este una foarte contagioasa iar porcii mistreti sunt cei care o transmit.

Ce se face pentru a tine aceasta boala sub control?! In zonele unde se gaseste virusul se omoara toate animale domestice din gospodari! Luand aceasta masura nici nu combati boala nici nu o previi

Singura solutie sa combati boala este sa ucizi porcii mistreti fie ei sanatosi sau nesanatosi dar singurul care a spus acest lucru a fost Dimitrie Musca

„Nu se vrea sa se intervina! Solutia este simpla:trebuie impuscati toti mistretii. Eu o spun de doi ani de zile, dar nu se vrea”

Porcii sunt a oameniilor, crescuti zi de zi, cheltuind, sperand…iar mistretii sunt crescuti tot pe campurile oameniilor dar sunt a vanatoriilor, ei doar vin si ii impusca. Din cauza mistretiilor animalele lor vor fi ucise fie de acest virus fie DSV pentru a „anihila” focarul iar de acei porci mistreti nu spune nimeni nimic pentru ca este interzisa impuscarea lor!

Eu nu cred ca este nicio mana criminala la mijloc, este doar prostie, incopetenta si niste burti cu chef de vanatoare de 3 ori pe an! Pentru ca acesti oameni decid pentru o tara intreaga o ramura importanta a zootehniei din Romania va fi distrusa complet si isi va revenii cu siguranta mult mai greu decat este distrusa acum.

Am 23 de ani si incep sa imi dau seama ce ma asteapta.

PS: daca erau 65000 de caini ucisi in doar o luna oare ce era pe Facebook?

Reclame

Stickerland.ro

Desi nu sunt o persoana care sa opteze pentru serviicile unor brand-uri cunoscute indiferent de domeniu, de curand un brand nou lansat in Arad a reusit sa ma convinga. Pana acum singurul brand local de unde imi placea sa cumpar si sa consum produsele era Cai Curtici. Stiu ca poate e putin ciudat dar asta e, ma puteti cataloga ca fiind un ciudat.

Si pentru ca spuneam mai sus ca un nou brand local m-a convins, ar trebui sa va spun ce trebuie sa aiba un brand din punctul meu de vedere pentru a reusi sa ma convinga sa-i cumpar produsele.Simplu, calitate si preturi bune.

Stickerland.ro este un brand de tricouri si stickere nou-nascut, intr-o mica cafenea din Arad (Republica) la initiativa lui Cata Indreica si a lui Alexandru Julean, doi oameni deosebiti pe care am avut placerea sa-i cunosc inca de la editiile de ChatBox. Imediat cum am auzit de acest proiect am incercat sa aflu cat mai multe detalii insa cei doi au tinut mortis sa nu dezvaluie nimic pana la lansare, pregatindu-ne totodata si o surpriza.

Dupa cateva zile de suspans si asteptare a venit si ziua cea mare. Ziua lansarii Stickerland. Curios si nerabdator din fire, am ajuns cu aproximativ o ora inainte de incepere. Asta si pentru ca imi doream extrem de mult sa aflu cat mai multe din „culisele” lansarii Stickerland. De mentionat ca Stickerland.ro nu ar fi fost aici fara ajutorul lui Adi Rotar si Norbert Szucs care au sarit in ajutorul celor doi initiatori dupa ce si-au dat seama ca cele 4 zile ramase pana la lansare nu sunt de ajuns pentru a pune la punct toate detaliile.

Vrandu-se a fi un eveniment cat mai interactiv, cei patru au vorbit pe rand atat despre calitatea tricourilor cat si despre realizarea site-ului, furnizorii tricourilor si multe altele. Aveau pana si o mini taraba cu tricouri „calde”, proaspat scoase din presa si stickere cu supereroi.

De ce Stickerland.ro si nu alt brand de tricouri ? Pentru ca Stickerland se diferentiaza de celelalte brand-uri dandu-ti posibilitatea de a-ti personaliza tricoul si asigurandu-te ca niciodata nu va mai fi facut un altul la fel.

Desi nu sunt un adept al tricourilor, fiind un fan inrait al camasilor, trebuie sa va spun ca aveam in mana vreo 5 tricouri si nu ma puteam hotari pe care sa il aleg. Am cumparat doar unul insa cu siguranta vor mai urma si altele, poate chiar in saptamana ce urmeaza.

Asadar Stickerland.ro m-a facut sa uit pentru putin de camasi si cu siguranta sa port de acum cat mai multe tricouri.

Daca v-am facut cat de cat curiosi, nu uitati sa dati un like paginii de facebook a celor de la Stickerland si sa o urmariti, pentru ca in fiecare saptamana vor fi  organizate concursuri cu tricouri si stickere.

PS: Daca ai talent si te crezi artist, Stickerland.ro iti ofera posibilitatea de a te face remarcat si de a castiga de ce nu, proprii bani de buzunar.

WP_001425

Nu sunt eu o persoana careia sa ii placa scoala si ce-i drept nici scolii la care invat nu prea cred ca ii place de mine. Pe scurt nu cred ca si-ar dori un elev ca mine in ea.

De doi ani s-a inceput renovarea scolii, dupa zeci de ani in care nu s-a facut nimic in aceasta privinta. In primul an a fost ok, cateva zgomote dar ok. Incepand cu anul acesta scolar insa s-a cam schimbat foaia, vorba aia: „orice pana ma injuri de mama”, si au inceput sa „modernizeze” clasele. Au pus parchet, lambriuri si table de alea „moderne” pe care scrii cu marker-ul. Frumos, nu?

Din al doilea semestru, de cand s-au renovat integral toate clasele, nimeni nu mai intra in pauza in clasa. In jur de o mie de elevi din clasele a V-a si pana in a XII-a se plimba pe holuri ca fraierii. Problema n-ar fi doar ca se plimba pe holuri, ca eu de cand sunt in liceu ma plimb in fiecare zi, din simplu’ motiv ca nu am primit clasa decat intr-un singur semestru.

Concluzia: Avem clase modernizate dar elevii intra in ele doar cand descuie profesorul…Motivul? Eventualele stricaciuni pe care le-am putea provoca.

E foarte obositor sa stai in fiecare pauza cu ghiozdanul in spate, geaca intr-o mana si sandwich-ul in alta. Preferam sa fie aceleasi clase, aceleasi table jegoase si pline de praf, doar sa putem intra in clasa, sa ne asezam jos si sa citim frumos lectia pentru urmatoarea ora. Dar asta e!

Daca vreau sa scriu pe banca, pe jos sau oriunde altundeva pot scrie la fel de bine si in timpul unei ore in care ma plictisesc. In fond, cine ar sta sa scrie pe banci in timpul pauzei cand sunt atat de multe alte lucruri de facut?

Sa va mai spun ca se intampla sa avem doua ore in aceeasi clasa, cu acelasi profesor si in pauza sa ne scoata afara?

Pentru ce s-a facut modernizarea asta totusi? Sa se laude profesorii cu noile clase sau pentru elevii care „trebuie” sa invete in ele?

Astept sa se termine liftul care duce de la etajul unu la etajul doi!

Nu am vrut sa deschid acest subiect la mine pe blog probabil pentru ca sunt prea crud pentru asemenea subiecte dar ultimul scandal, cel cu fata din Covasna amenintata de colegi si profesori pentru ca a purtat o bentita cu tricolorul Romaniei, m-a facut sa ma ridic in picioare.

In primul rand nu mi se pare firesc faptul ca acea zona vrea autonomie. Cand devii cetateanul unei tari adopti in primul rand limba si legile tarii respective, iar in cazul acesta eu stiu ca limba oficiala a Romaniei e romana, nu maghiara. Daca ar fi dupa mine chiar le-as lua cetatenia acelor persoane care nu stiu sa formuleze nici macar o fraza in limba romana. Romania cere tuturor persoanelor care doresc cetatenie sa stie limba romana insa nu se chinuie sa o retraga celor care o au si nu cunosc limba.

Nu vad logica pentru care cei din Tinutul Secuiesc vor ca limba maghiara sa fie una oficiala si tot felul de alte aberatii. Daca vor ca sa aiba limba oficiala maghiara pot sa o aiba, dar nu aici, in Ungaria!

Duminica a fost prima tranzactie majora pe care am reusit sa o fac vreodata, tranzactie ce avea sa-si lase amprenta din ce  in ce mai mult asupra mea. Pe cat de incantat eram initial de ideea ca voi vinde tractorul, pe atat de „melancolic” am devenit atunci cand am vazut clientii la mine in ocol. Dupa indelungi discutii a venit si momentul in care trebuia facuta proba tractorului, moment in care mai ca imi veneau lacrimile doar gandindu-ma ca il voi pierde. Ce-i drept m-am bucurat extrem de mult in clipa in care am auzit din gura clientului ca nu a mai condus un tractor care sa mearga asa bine de mult timp. Bucuria avea sa dispara cateva minute mai tarziu, in momentul in care mai hotarat ca niciodata a spus ca il va cumpara. Ma gandeam ce si cum sa fac sa il impiedic sa il mai cumpere pentru ca nu vroiam sa imi „impart” copilaria cu altcineva, la urma urmei acel tractor facand parte din copilaria mea fiind primul lucru pe care am invatat sa il conduc, petrecandu-mi vara prestand diferite munci agricole.

Intr-un final m-am dezmeticit si mi-am dat seama ca e mai bine sa il vand pentru ca deja a imbatranit, avand 12ani de munca intensa si vor urma sa se strice din ce in ce mai multe piese de pe el de acum incolo.

Momentul culminant a fost atunci cand a trebuit sa il duc „pe ultimu’ drum” catre camioneta ce urma sa il transporte in Gorj, la casa viitorului posesor al copilariei mele. Sentimentul a fost atat de intens si nu l-am mai simtit de cand a murit bunica-mea.

?

Odata cu tractorul am vandut si:
-mecanica invatata pe el
-cateva zeci de injuraturi si sfinti (unii inventati chiar de mine)
-cateva lectii zdravane de condus
-500 de ore din viata mea

Dar ce este mai important si ma face sa trec mai usor peste asta e gandul ca urmeaza sa imi cumpar un tractor strain, puternic si mai bun decat clasicul Universal 650-M pe care l-am vandut. Cu toate astea ma simt ca si cum as fi pierdut o parte importanta din mine.

Bancul de luni!

Șeful pompierilor intră în clădire, încet, relaxat, cu mâinile în buzunare, fredonând uşor o melodie veselă:
– Băieţi, echipaţi-vă încet, încet, sistematic, spălaţi maşina cu foarte multa grijă, să arate ca nouă. Atenţie la toate detaliile! Să fiţi prezentabili şi îngrijiţi. Luaţi ceva apa, nu multă, făceţi-vă siesta şi apoi mergeţi la incendiu cu grijă, fără să aveţi viteză mare, fără să stârniţi praful, fiţi atenţi la stopuri, la trafic, la tot… Arde clădirea guvernului de ceva vreme şi ăia sunt blocaţi cu toţii înăuntru.

Azi, trecand prin piata, mi-a trecut prin cap un lucru cat se poate de real si de imbucurator. Dupa cateva luni bune de frig si stat prin casa in fata televizorului si a calculatorului, a venit si primavara, motiv de satisfactie atat pentru cei mici cat si pentru noi, agricultorii, care putem spune ca ce a fost mai greu a trecut.
Pasionat de agricultura, primul lucru la care m-a dus cu gandul vremea frumoasa de afara au fost plantele si toate cele care tin de aceasta latura.

Peste tot gasim de acum urzici si loboda, suficiente pentru a ne satisface stomacul gol de peste iarna. Ce buna e urzica proaspata culeasa…In caz ca aveti o sursa mai prospera si nu aveti cum sa rumegati atata buruiana puteti chiar sa o vindeti ghinionistilor care nu stiu unde sa o caute, fapt care se intampla deja in pietele din Arad dar si in restul zonelor unde pamantul a fost mai „darnic”.

Toate astea sunt valabile daca nu imi citeste vreo frunte lata blogul si va pune impozit pe buruienile care cresc pe toate gardurile.

Filmul de miercuri

Bancul de luni!

Se prezinta o fatuca la interviu, patronul o ia si o prelucreaza : „Fata draga, noi nu spunem NU clientilor, chiar daca nu avem produsul in stoc… ii aburim, ii amanam…”
Zis si facut – prinde fata manevra, intra un client :
C: – Manusi aveti?
V: – Pai, sigur… de care sa fie? de piele? tricotate?
C: – De piele, normale.
V: – Cu un deget, cu 2, cu 5?
C: – Normale, cu 5.
V: – Albe, rosii, verzi?
C: – Negre, normale.
V: – Le purtati la palton sau la jacheta?
C: – La palton, ca vine iarna.
V: – Domnule, eu va propun sa veniti maine cu
paltonul, sa vedem ce se asorteaza.
Pleaca omul fericit ca-l bagase cineva in
seama, dar – cand sa iasa pe usa – intra val-vartej un tip
hiper-furios, cu un colac de buda intr-o mana si cu o placa de faianta
in cealalta si striga la vanzatoare :
– Cucoana, uite: asta-i capacul de la buda,
asta-i nuanta la faianta, curu’ ti l-am aratat ieri . Acum imi dai
hartia igienica ?

Impozitarea agriculturii

Un subiect sensibil despre care nu am vrut sa scriu multa vreme insa acum ma simt mai nevoit ca niciodata.

Am aflat ca in legumicultura hectarul de legume va fi impozitat cu 40 de milioane, o suma exorbitanta as zice eu.

De ce? Foarte simplu. Taranii, la infiintarea culturilor de legume isi fac un calcul privind suprafata, plantele, cheltuielile, productia si pretul. Pe cat de perfecta pare la inceput suma rezultata pe atat de proasta iese atunci cand tragem linie. Sunt insa oameni care dupa o perioada mai lunga de lucrat pamantul, fiind caini batrani, impart acea suma la doi sau chiar la patru, aceea fiind suma reala pe care o face un taran, nu cea initiala. Toate acestea intr-un an bun plus putin noroc ca, cererea produsului respectiv sa fie mai mare decat oferta si taranul este mai mult decat multumit. In caz contrar sunt toate sansele sa isi dea seama ca a lucrat un an intreg doar din „placere” .

Cam asta este concluzia insa degeaba scriu un articol de critica daca nu vin si cu niste rezolvari care cred eu ca ar da roade. Si ma gandesc aici la un sistem de cartele. Fiecarui agricultor care intra in piata sa i se faca un calcul de catre unul sau mai multi agenti APIA privind numarul de kilograme de legume/fructe pe care urmeaza sa le vanda si care sa fie introduse pe cardul respectiv iar la final de campanie agricola fiecare sa plateasca dupa tonajul pe care il are pe cartela o anumita suma de bani. Si aici fiecare produs sa fie impozitat diferit… de exemplu rosia 10 lei/tona, cartoful 3 lei/tona s.a. din motiv ca tonajul la fiecare produs e diferit per hectar.