Duminica a fost prima tranzactie majora pe care am reusit sa o fac vreodata, tranzactie ce avea sa-si lase amprenta din ce in ce mai mult asupra mea. Pe cat de incantat eram initial de ideea ca voi vinde tractorul, pe atat de „melancolic” am devenit atunci cand am vazut clientii la mine in ocol. Dupa indelungi discutii a venit si momentul in care trebuia facuta proba tractorului, moment in care mai ca imi veneau lacrimile doar gandindu-ma ca il voi pierde. Ce-i drept m-am bucurat extrem de mult in clipa in care am auzit din gura clientului ca nu a mai condus un tractor care sa mearga asa bine de mult timp. Bucuria avea sa dispara cateva minute mai tarziu, in momentul in care mai hotarat ca niciodata a spus ca il va cumpara. Ma gandeam ce si cum sa fac sa il impiedic sa il mai cumpere pentru ca nu vroiam sa imi „impart” copilaria cu altcineva, la urma urmei acel tractor facand parte din copilaria mea fiind primul lucru pe care am invatat sa il conduc, petrecandu-mi vara prestand diferite munci agricole.
Intr-un final m-am dezmeticit si mi-am dat seama ca e mai bine sa il vand pentru ca deja a imbatranit, avand 12ani de munca intensa si vor urma sa se strice din ce in ce mai multe piese de pe el de acum incolo.
Momentul culminant a fost atunci cand a trebuit sa il duc „pe ultimu’ drum” catre camioneta ce urma sa il transporte in Gorj, la casa viitorului posesor al copilariei mele. Sentimentul a fost atat de intens si nu l-am mai simtit de cand a murit bunica-mea.
Odata cu tractorul am vandut si:
-mecanica invatata pe el
-cateva zeci de injuraturi si sfinti (unii inventati chiar de mine)
-cateva lectii zdravane de condus
-500 de ore din viata mea
Dar ce este mai important si ma face sa trec mai usor peste asta e gandul ca urmeaza sa imi cumpar un tractor strain, puternic si mai bun decat clasicul Universal 650-M pe care l-am vandut. Cu toate astea ma simt ca si cum as fi pierdut o parte importanta din mine.
Seran Paul 